money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Banca Comercială Carpatica, pierderi de 115 mil. lei după primele nouă luni

Publicat la 08.11.2010, 18:34:58

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Banca Comercială Carpatica, pierderi de 115 mil. lei după primele nouă luni

Potrivit băncii, costul net al riscului de credit a ajuns la 168,15 milioane lei la finalul lunii septembrie, de la 8,55 milioane lei după primele nouă luni din 2009, pe fondul deprecierii calităţii portofoliului de credite.

 

Totuşi, profitul operaţional al băncii a sporit de aproape patru ori după primele trei trimestre, de la 14,42 milioane lei la 52,81 milioane lei, ca urmare a veniturilor nete din dobânzi, comisioane şi operaţiuni financiare.

 

„Am realizat profit operaţional în conditiile în care, în această perioadă, BCC s-a aflat într-un amplu proces de reorganizare care a vizat, în principal, activităţile de vânzare şi de redefinire a caracteristicilor produselor şi serviciilor, de lansare de noi produse, astfel încât acestea să fie cât mai atractive pentru clienţi. Pe de altă parte, situaţia economică precară are o influenţă directă şi ridicată asupra nivelului costului net al riscului de credit, care ne-a afectat în mare masură rezultatul exerciţiului financiar curent”, a declarat directorul general al Băncii Comerciale Carpatica (BCC), Nicolae Surdu.

 

Veniturile nete bancare au fost de 155,17 milioane lei, fiind cu 30,4% mai mari decât cele înregistrate în perioada similară a anului trecut, în vreme ce raportul cost/venit, înainte de provizioane, a fost de 61,4%, fiind îmbunătăţit faţă de finalul lunii septembrie 2009, când a înregistrat valoarea de 81,5%.

 

Portofoliul de credite s-a diminuat de la 1,22 miliarde lei în septembrie anul trecut la 984,35 milioane lei la 30 septembrie 2010, în principal ca urmare a creşterii volumului provizioanelor de risc de credit. Totodată, depozitele atrase de la clientela nebancară au crescut cu 5%, de la 1,86 miliarde lei la 1,96 miliarde lei.

 

Solvabilitatea a fost de 11,36%, limita minimă impusă de BNR fiind de 10%, iar activele bilanţiere au fost de 2,99 miliarde lei, cu 16,8% mai reduse faţă de valoarea înregistrată la finele anului 2009.

 

De asemenea, capitalul social al băncii a înregistrat o creştere de 22,3%, ca urmare a derulării unei operaţiuni de majorare prin aport în numerar din partea acţionarilor, care s-a desfăşurat în perioada 5 aprilie-21 mai 2010.

 

BCC are în derulare o altă majorare de capitalul social, aşa cum a fost aprobată de către acţionari în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din data de 09 octombrie 2010. Astfel, începând cu 27 octombrie şi până la 25 decembrie inclusiv, are loc acţiunea de subscriere aferentă etapei de majorare a capitalului social prin noi aporturi băneşti ale acţionarilor.

 

În prezent, Banca Comercială Carpatica are un capital social de 278,95 milioane lei, astfel că după majorare acesta va ajunge la 342,45 milioane lei.

 

Banca Comercială Carpatica este o instituţie financiară cu capital social majoritar românesc, ale cărei acţiuni sunt listate la categoria întâi a Bursei de Valori Bucureşti. Aceasta deţine o reţea formată din 172 sucursale şi agenţii, 233 de ATM-uri şi 33 ASV-uri.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite