Banca Românească a deschis, luni, o nouă sucursală în zona Apusului din Bucureşti. Astfel banca a ajuns la o reţea de 79 de sucursale şi agenţii în toată ţara, din care 28 în Bucureşti, si urmează să deschidă încă 70 de unităţi bancare până la sfârşitul acestui an, potrivit oficialilor instituţiei.
"Vom continua să dezvoltăm atât activitatea clienţilor corporativi, cât şi cea de retail, care are un potenţial de afaceri în creştere, pe care banca îl va aborda în continuare, pe segmentele creditelor de consum, al celui ipotecar şi pe cel al instrumentelor de economisire”, a declarat directorul general al Băncii Româneşti, Andreas Maragkoudakis.
Banca Românească va deschide în perioda imediat următoare noi sucursale în Cluj, Râmnicu Vâlcea, Galaţi şi Sighetu Marmaţiei, au anunţat reprezentanţii băncii.
În luna decembrie a anului trecut, Banca Românească a deschis 11 noi unităţi bancare în Bucureşti şi în zone cu potenţial mare de dezvoltare a afacerilor, atât din marile oraşe, cât şi din localităţile mai mici.
Banca Românească - membră a grupului National Bank of Greece - avea, la sfârşitul anului trecut, active de 3,56 miliarde lei (1,05 miliarde euro) şi controla 2,07% din piaţa bancară românească, potrivit datelor Băncii Naţionale a României.
Sursa: NewsIn
Banca Românească vrea să deschidă 70 de agenţii până la finalul lui 2007
Publicat la 05.02.2007, 13:26:20
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
BVB în săptămâna 28 septembrie - 2 octombrie 2026: Energie în ofensivă, healthcare în retragere

Piețe financiare
Bursa explodează înaintea verdictului S&P, dar leul se prăbușește
Piețe financiare
Curs BNR valabil 3 octombrie 2026: 1 euro = 5.3447 lei. Leul a slăbit în această săptămână
Piețe financiare
