Banca Transilvania va deschide în această toamnă o sucursală în Cipru, destinată deservirii companiilor înregistrate în această ţară şi care au activităţi în România. Directorul general al instituţiei de credit, Robert Rekkers, a declarat pentru The Money Channel, că Banca Naţională a României a avizat deschiderea acestei sucursale, iar inaugurarea va avea loc în data de 3 octombrie.
Aceasta va fi prima prezenţă a Băncii Transilvania în străinătate, instituţia de credit având în vedere să deschidă sucursale şi în alte ţări, a precizat Rekkers. Până la finele acestui an, banca vrea sa-şi extindă reţeaua teritorială din România la 440 de unităţi, pentru ca în 2008 să ajungă la 500 de sucursale şi agenţii. Banca Transilvania a deschis astăzi unitatea cu numărul 400.
Banca Transilvania deschide o sucursală în Cipru
Publicat la 17.08.2007, 10:57:51
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
