Centrul este o entitate autonomă, neguvernamentală, apolitică, fără scop lucrativ, de interes public, cu personalitate juridică, constituită în baza Ordonanţei Guvernului nr.38/2015 privind soluţionarea alternativă a litigiilor dintre consumatori şi comercianţi, publicată în Monitorul Oficial, din 28 august 2015.   Conducerea acestei instituţii este asigurată de un colegiu de coordonare cu cinci membri, care au mandat de cinci ani şi nu poate fi reînoit decât o singură dată. În conducerea acestuia se află un reprezentant al Băncii Naţionale a României (BNR), un reprezentant al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), un reprezentant al Autorităţii Naţionale pentru Protecţie a Consumatorilor (ANPC), dar şi unul al asociaţiilor de consumatori.     În fine, un al cincilea membru este independent, fiind ales de către ceilalţi patru. Astfel, din partea BNR este în colegiu Alexandru Păunescu – directorul Direcţiei Juridice a BNR, Luminiţa Malanciuc – expert juridic al ARB şi Mihaela Ionescu – secretar general al ANPC. Reprezentantul consumatorilor este Corneliu Vişoianu, iar reprezentantul independent este Simona Vâlceanu, care deţine şi funcţia de preşedinte al Colegiului.   Cum funcţionează tribunalul alternativ     Instituţia îşi propune să evite pierderea unor ani buni prin instanţe între consumatori şi bănci. Mai precis, un client nemulţumit de relaţia cu banca poate trimite o solicitare către această instituţie. În loc de judecători, aceasta va avea conciliatori, iar aceştia pot dispune soluţii propuse sau soluţii impuse. Clientul şi banca pot cădea de acord la începutul procedurii ca aceşti conciliatori să propună o soluţie, care apoi să fie acceptată sau nu de cele două părţi, sau să impună o soluţie, care devine obligatorie.     Aceste proceduri sunt voluntare şi gratuite pentru consumatori. Conciliatorii desemnaţi cu soluţionarea litigiului ascultă expunerea consumatorilor, află opinia instituţiei financiar-bancare, analizează situaţia şi propun sau impun o soluţie. Toată procedura durează maximum 90 de zile. Conciliatorii trebuie să aibă pregătire juridică sau economică, iar lista acestora este disponibilă pe site-ul CSALB. Concomitent, băncile finanţează acest centru alternativ cu 600.000 de euro pe an.