Împrumutul de la FMI va oferi BNR ocazia de a relaxa politica privind rezerva minimă obligatorie, dar în lipsa încrederii în stabilitatea economiei româneşti, băncile străine şi-ar putea retrage fondurile investite. De aici rezultă necesitatea unei înţelegeri între toate băncile şi autorităţi.
"Va fi o discuţie care să conducă spre o înţelegere colectivă de tip de comportament al acestor bănci care au subsidiare în România. Acordul ar însemna, pe de o parte să îşi păstreze expunerile, iar banii proaspeţi să fie dirijaţi către economia reală", a declarat reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu.
Potrivit lui Tănăsescu, nu se pune problema obligării băncilor să ţină banii în România, ci a creării unui climat de încredere, care să încurajeze instituţiile financiare să investească în continuare în România.
"Acest tip de discuţie se poartă ca sistemul bancar să fie partener al acestui pachet financiar, care este consistent", a mai adăugat Tănăsescu.



