'Propunerea are în vedere contextul actual în care se găsesc atât sistemul bancar european, cât şi cel naţional, marcat de diminuarea capacităţii pieţei locale de a asigura finanţarea în euro, de dificultăţile pe care le întâmpină jucătorii din sistemul bancar naţional în procurarea de valute străine, în special euro. Totodată, propunerea urmăreşte ca, prin introducerea posibilităţii de completare a ofertelor finanţatorilor participanţi în program cu varianta de creditare în lei, să dinamizeze competiţia pe acest segment de creditare şi prin orientarea cererii din partea potenţialilor beneficiari către ofertele competitive de creditare în lei, să conducă finalmente la diminuarea riscului de curs valutar. Astfel, diversificarea opţiunilor de finanţare aduce un plus de dinamism programului şi se circumscrie politicilor macroeconomice susţinute de Banca Naţională a României', se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.
În programul 'Prima Casă 4' băncile pot acorda credite cu dobânzi care să se încadreze în anumite limite, EURIBOR la 3 luni plus o marjă de maximum 4% pe an pentru creditele în euro şi ROBOR la 3 luni plus o marjă de maximum 2,50% pe an pentru creditele în lei, cu înştiinţarea prealabilă a Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri /FNGCIMM/ şi a Ministerului Finanţelor Publice.


