Reprezentanţii instituţiei nu au avansat nicio dată şi au cerut acţiuni legislative pentru măsurile de reformă negociate. Este vorba de legea salarizării unice, la care lipsesc norme clare de aplicare, şi de noua lege a pensiilor publice. Echipa băncii afirmă că va reveni la Bucureşti "pe măsură ce se avansează în această direcţie".
Banca Mondială a acordat deja României anul trecut primul împrumut, de 300 milioane euro din cadrul programului de 1 miliard de euro. Al doilea împrumut, urma să fie aprobat până la sfârşitul anului trecut, dar nu a fost, iar cel de-al treilea, în primul semestru din 2010. Calendarul a fost dat peste cap de criza politică din România.
Banii de la FMI vin în februarie, de la CE, în martie. Când vin banii de la Banca Mondială?
Publicat la 27.01.2010, 14:19:36
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Luca Niculescu, desemnat premier. Fostul ambasador la Paris are 10 zile să ceară votul Parlamentului

Actualitate
Proiect de lege privind zilierii pentru ONG-uri și culte. De ce se opune Guvernul

Actualitate
Curg banii europeni în Republica Moldova după reformele de aderare. UE mai virează 157 de milioane de euro

Actualitate
Ion Țiriac: „Vă dau cuvântul meu de onoare că nu știu ce avere am”

Actualitate
