money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Barbu: Angajarorii aduc muncitori din strainatate in loc sa ii califice pe cei autohtoni

Publicat la 24.01.2007, 13:12:31

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Barbu: Angajarorii aduc muncitori din strainatate in loc sa ii califice pe cei autohtoni

Firmele din România preferă să aducă muncitori din străinătate decât să caute şi să califice forţa de muncă autohtonă, deşi există în ţară sute de mii de persoane active care nu au un loc de muncă, a declarat, pentru NewsIn, ministrul muncii, Gheorghe Barbu.

Potrivit lui Gheorghe Barbu, angajatorii ar trebui să caute forţă de muncă pe piaţa internă înainte de a apela la muncitorii din străinătate, să o califice şi să-i ofere cursuri de formare profesională, dacă vor să reziste competiţiei în care România a intrat odată cu aderarea la UE.

"În România există sute de mii de persoane active care nu au un loc de muncă. Angajatorul trebuie să-i caute, să-i plătească corespunzător şi să-i califice la locul de muncă. Au în favoarea lor legea uceniciei, care le oferă o gramadă de facilităţi, dar pe care n-o folosesc, au la dispoziţie cursuri de formare  profesională continuă, pentru care statul plăteşte jumătate din cheltuieli dacă formează mai mult de 20% din personal, la care nu apelează, există agenţiile de ocupare a forţei de muncă care au centre de formare profesională, sunt pe piaţă formatori autorizaţi şi nu se apelează la ei. Sigur, cel mai uşor este să apelezi la forţa de muncă străină", a spus ministrul muncii.

În opinia lui Gheorghe Barbu, firmele nu pot rezista în competiţia europeană, dacă nu oferă produse de calitate, dar acest lucru nu va fi posibil dacă angajatorii nu folosesc forţă de muncă bine pregătită şi tehnologie de ultimă oră.

"Noi nu putem să-i obligăm să apeleze la aceste facilităţi, noi putem cel mult să-i informăm. Sunt afacerile dumnealor, dar eu pot să afirm cu siguranţă că cine nu face politică de personal corespunzătoare mai devreme sau ma târziu dă faliment pentru că productivitatea muncii este foarte importantă în competiţia foarte puternică în care intrăm. De ce să se apeleze la cineva care lucrează cu personal slab calificat şi face lucrări de proastă calitate şi de ce să nu se lucreze cu firma care are dotări tehnice extraordinare din care să rezulte nişte produse foarte bune", a mai precizat ministrul.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite