Barclays refuză să confirme sau să infirme speculaţiile conform cărora banca britanică intenţionează să fuzioneze cu ABN Amro, într-un gigant bancar ce ar valora 80 miliarde lire sterline, potrivit Ananova.

A treia bancă a Marii Britanii, ca mărime, se pare că ar fi făcut, în această lună, o abordare informală a celor de la ABN Amro, cu privire la o posibilă fuziune. Singura declaraţie pe această temă se referă la faptul că banca va face un anunţ care sa-i clarifice intenţiile, înainte de deschiderea de marţi a bursei londoneze.

Orice astfel de afacere ar ajuta Barclays să surclaseze Royal Bank of Scotland, a doua bancă britanică. Compania rezultată în urma unei astfel de fuziuni ar fi, de asemenea, un concurent serios al celor două bănci gigant ale lumii, Citigroup şi HSBC.

Fuziunea dintre cele două bănci ar creea un grup cu 47 milioane de clienţi, cu peste 220.000 de angajaţi, însemnând cea mai mare afacere bancară, transfrontalieră, din toate timpurile.

Barclays are o valoare de piaţă de 45 miliarde lire sterline, comparativ cu ABN Amro, cu o valoare de 36 miliarde lire sterline.