El a explicat astfel, într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu premierul Victor Ponta, că oficialii CE nu au recomandat o soluţie concretă pe această temă în ultimul raport privind situaţia din România, dar au considerat considerat important totuşi să menţioneze existenţa unei astfel de probleme, pentru a fi "corectată" de către autorităţile de la Bucureşti.
"Aş sublinia un lucru: pentru noi, lbiertatea presei este sfântă. CE va apăra ntotdeauna o presă liberă si pluralistă, Aspectele legate de libertatea presei au fost abordate şi în statele membre şi în afara lor de CE în discuţiile cu partenerii, Libertatea presei e sacrosantă. Nu avem absolut nicio intenţie să propunem reglementarea presei şi am fi primii care am condamna orice fel de atac împotriva jurnaliştilor", a declarat Barroso.
Preşedintele CE a susţinut totodată că la Bruxelles au fost primite plângeri nu doar din partea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) şi Curţii Constituţionale (CC), ci şi din partea a numeroase organizaţii civice.





