"Guvernul are termen până în septembrie, iar în funcţie de modul în care sunt aplicate reformele se poate discuta despre remaniere", au declarat, pentru NewsIn, surse participante la întâlnire. Potrivit aceloraşi surse, au fost critici "destul de numeroase" ale unor parlamentari la adresa membrilor Guvernului, iar decizia luată a fost ca aceştia să facă "o cerere serioasă" în acest sens, dar numai după scurgerea termenului de graţie, care ar urma să expire în septembrie.
Guvernul trebuie să desfiinţeze agenţiile care nu au corespondent în UE, au precizat surse participante la întâlnire, pentru Mediafax.
Băsescu amână remanierea până la toamnă
Publicat la 20.06.2010, 21:13:37
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
