"Banii despre care vorbim noi si pe care ii poate angaja Guvernul - este vorba de un alt fond - sunt bani destinati (...) finantarii situatiilor dificile de genul aceleia in care suntem noi, care avem un deficit de cont curent. Si aceste sume nu pot fi accesate decat in paralel UE si FMI. (...) Deci acesti bani sunt altii. Domnul Tariceanu a fost cu mine la Consiliul European, dar nu a inteles", a declarat presedintele la TVR 1. Basescu a explicat ca sumele la care se refera totalizeaza tot aproximativ 30 de miliarde, iar deocamdata s-au imprumutat din acest fond doar Lituania si Ungaria si ca mai sunt 14 miliarde de euro disponibile in cont. Potrivit sefului statului, banii din acest fond sunt destinati doar statelor din Europa de Est.
Traian Basescu a explicat astfel ca este vorba de doua surse de finantare, iar cea de-a doua provine de la Banca Europeana de Investitii (BEI), care este destinata in principal IMM-urilor. El a spus ca sumele de la BEI nu vin la bugetul de stat, ci sunt puse la dispozitia celor patru banci din Romania acreditate de BEI. "Deci sunt 30 de miliarde pentru toate statele UE, nu pentru cele 12 intrate (de curand n.r.)", a spus el, precizand ca acesti bani pot fi accesati fara incheierea unui acord cu FMI.
In ceea ce priveste acordul cu FMI, seful statului a afirmat ca autoritatile romane nu doresc un acord de tip stand-by. "Nu ne putem gandi la acorduri de gen stand - by, ci probabil la o asistenta. Va trebui negociat (...) Si asta va insemna niste obiective, nu mai putem continua cu cresterea anvelopei salariale la sectorul bugetar, a ajuns dincolo de orice limita. Va trebui sa reducem cheltuielile bugetare ca sa lasam loc pentru investitii", a declarat Basescu. Seful statului a spus ca este "aproape sigur" ca nu va mai fi posibil ca FMI sa impuna masuri precum majorarea TVA sau renuntarea la cota unica de impozitare.
Basescu a mai spus ca o parte din banii imprumutati vor fi utilizati pentru consolidarea rezervei BNR, pentru a permite bancii centrale sa elibereze din garantiile bancilor comerciale. "Se creeaza conditii ca bani depusi garantie la BNR de fiecare banca comerciala sa reintre in circuitul financiar al tarii", a declarat el. Basescu a mai spus ca, daca nu ar fi fost conditia Uniunii Europene sa fie "un parteneriat bani europeni si FMI, cu sau fara bani, nu am fi avut un acord cu Fondul".


