Ca să se aprobe în board-ul FMI, documentele trebuie să conţină şi semnătura preşedintelui ţării, dar Traian Băsescu a declarat luni seara că a decis să nu aprobe memorandumul cu FMI din cauza accizei de 7 eurocenţi la carburanţi.
"Am decis să nu aprob acest memorandum pentru că pe pagina a treia este făcută menţiunea, la obligaţiile pe care le asumă Guvernul, majorarea accizei la carburanţi", a afirmat Traian Băsescu.
Citeşte şi: De ce bugetul României este curată fantezie
Scrisoarea de intenţie şi memorandumul de politici economice trebuiau discutate pe 18 decembrie, dar s-ar putea aproba abia în martie, după ce o misiune a instituţiei financiare se va afla, în luna ianuarie, la Bucureşti.
Misiunea FMI vine la Bucureşti pentru a doua revizuire a acordului şi o analiză a situaţiei create prin refuzul preşedintelui Traian Băsescu de a semna memorandumul cu FMI, au declarat pentru Mediafax surse guvernamentale.
Pe de altă parte, premierul Victor Ponta susţine că în acest moment nu mai avem acord cu FMI. "Nu mai avem, practic, acord cu FMI şi CE", a spus Ponta pentru Mediafax, fără să facă alte comentarii.

