"Noi am făcut un lucru inedit. Este prima dată. Am fost și eu în două legislaturi deputat, iată că sunt și în a treia legislatură senator. Nu am auzit de abrogarea unei ordonanțe, a unei legi, gata, deja abrogată printr-o altă lege. (...) Ce am făcut noi săptămâna trecută și săptămâna asta a fost efectul unor jocuri politice și a unei presiuni politice, dar dincolo de a coborî atât de jos instituția încât să abrogăm legi deja abrogate, v-aș putea spune un lucru: cine își va asuma responsabilitatea când vor apărea atacuri ale inculpaților la CCR, inculpați care vor fi condamnați într-un fel sau altul urmând niște puncte de vedere din deciziile CCR de abrogare a unor elemente din art. 297, inculpați care, dacă vor fi condamnați de vreo instanță, vor ataca la CCR exact faptul că art. 297 a fost de drept scos din Codul penal la expirarea celor 45 de zile", a afirmat Băsescu de la tribuna Senatului.
El a adăugat că în această ipoteză senatorii se vor întruni din nou pentru a reglementa situația abuzului în serviciu.




![[P] Mituri despre creditele online: ce înseamnă proces simplificat și ce nu dispare din analiza financiară](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1791377691821-t2hlggahn5.jpg&w=1920&q=75)
