"În primul rând, vă felicit pentru numirea în funcţia de ministru şi cred că ar trebui să priviţi la patru lucruri: privatizarea CFR Marfă, absorbţia fondurilor europene, tronsonul Nădlac-Arad, pentru că restul tronsoanelor de la Sibiu sunt în execuţie, şi metroul bucureştean. În rest, vă doresc mult succes şi îmi exprim speranţa că nu veţi mai avea aprecieri de tip Crin Antonescu legate de DNA", a spus Băsescu, în scurtul discurs susţinut la ceremonia de depunere a jurământului de învestitură la şefia MT de către Ramona Mănescu.
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a fost şi el prezent la ceremonia de la Palatul Cotroceni, plecând însă imediat după ce liberala Ramona Mănescu a depus jurământul, înainte ca şeful statului să îşi susţină scurta intervenţie.
La ceremonia de învestitură a fost prezent şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, precum şi membri ai Guvernului şi consilieri ai preşedintelui Traian Băsescu.

