Liderii europeni se întâlnesc pentru două zile la Bruxelles, pentru a încerca să se pună de acord asupra viitorului buget al Uniunii.
Vezi aici declaraţiile preşedintelui înainte de plecare.
Premierul Victor Ponta spune că, la solicitarea lui Traian Băsescu, delegaţia României va fi formată, pe langă ministrul de Externe şi din mai mulţi secretari de stat de la Finanţe, Agricultură şi Fonduri europene.
Ponta speră că delegaţia care pleacă la Consiliul European să fie una puternică, astfel încât România să obţină o sumă cât mai mare din partea forurilor europene pentru perioada 2014-2020. În propunerea iniţială, România ar fi primit fonduri europene de 48 de miliarde de euro, dar austeritatea a ajuns şi la puşculiţa Comisiei Europene.
La precedentul summit european nu s-a putut ajunge la înţelegere între liderii europeni asupra bugetului UE.


