"Acordul cu FMI şi UE nu este un acord cu BNR şi Ministerul de Finanţe, pentru că ei sunt semnatarii, acordul este cu România, atât practic, cât şi politic. Acest acord necesită solidaritatea societăţii, nu se poate pe de o parte criza să genereze şomaj, iar alţii să stea în stradă că vor măriri de salarii, cei care produc pleacă acasă, iar bugetarii rămân în greve şi îşi continuă discursul că trebuie măsite salariile, discursul legat de angajamente de campanie", a spus Traian Băsescu, marţi, la Camera de Comerţ a României.
Băsescu a arătat că, în Parlament, a spus categoric că îşi asumă nerespectarea angajamentelor dinainte de campanie, deşi nu era treaba lui, ci a partidelor politice.
Pe de altă parte, Băsescu a spus că niciun Guvern nu va putea relansa economia de unul singur, iar obiectivul României este să rămână într-un stadiu de diminuare a crizei ca, atunci când marile economii se vor relansa, ţara noastră să fie gata să intre în ritmul de reluare a economiei. Băsescu a arătat că nimeni nu ştie când lumea va ieşi din criză, arătând că unii specialişti, mai optimişti, susţin că economia se va relansa la finalul anului 2010, în timp ce alţii spun că abia în 2014 va exista o diminuare a crizei. Şeful statului a opinat că ieşirea din criză, la nivel global, nu se va putea face prin metoda actuală, "băgând sume gigantice de bani în bănci cu active pe pierdere".
Din cauza previzinuilor sumbre, România a luat în calcul o creştere economică de minus 4%, a arătat şeful statului, iar rectificarea actualului buget va pleca de la acest scenariu.


