Anul acesta este unul dificil și cu greu vor mai putea fi lansate proiecte noi, însă misiunea noastră este să salvăm toți banii care se pot salva din fonduri europene, a declarat, marți, la o conferință de specialitate, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, transmite Agerpres.
Bătălia pentru fondurile UE. Ministrul Mediului: „Nu ne permitem să pierdem niciun ban”
„Din punctul de vedere al Ministerului Mediului, avem astăzi o misiune foarte importantă: trebuie să aducem bani ca să putem să gestionăm infrastructura. Anul acesta este un an dificil și proiecte noi cu greu vor mai putea să fie lansate. Astăzi și zilele acestea suntem în discuții pentru PNRR. Misiunea noastră este să salvăm toți banii care se pot salva din fonduri europene, inclusiv pe zona de deșeuri, pentru că avem acolo infrastructură care este prevăzută, avem bani necesari pentru echipamente. O să vin chiar zilele acestea cu o analiză de ceea ce s-a făcut în PNRR până în momentul de față, ca să vedem ce putem salva, care sunt proiectele pe care le putem salva. Aceasta este una dintre prioritățile-cheie ale ministerului, să salvăm absolut toți banii care pot fi salvați fără să riște românii penalități. La jumătatea anului viitor, România riscă penalități de zeci, poate sute de milioane, în funcție de care nu au fost țintele atinse. Drept urmare, noi trebuie să fim și ambițioși, dar și realiști, pentru că nu vrem să jucăm la ruleta rusească banii din taxele și din impozitele românilor”, a afirmat Buzoianu.
Potrivit șefei de la Mediu, deșeurile din construcții reprezintă o problemă care trebuie rezolvată urgent prin adoptarea unui pachet legislativ care să reglementeze valorificarea și reciclarea acestui tip de deșeuri.
„Prin legile pe care noi le avem, astăzi, nu avem reglementate sau mai pot fi reglementate mai bine, ca să dăm și o notă de optimism în domenii-cheie ca deșeurile din construcții. Dacă este să ne uităm la ce ne sufocă toate câmpiile din jurul orașelor... De fapt, nici măcar nu trebuie să ne ducem până în orașele foarte îndepărtate sau să ne uităm pe lângă orașe, ci ajunge să mergem în spatele Palatului Parlamentului, o instituție vitală pentru democrația din România, unde sunt și astăzi deșeuri din construcții, de la fosta construcție care a fost, care a trebuit să fie depozitate acolo. Deci, dacă în mijlocul Bucureștiului, în spatele unei instituții-cheie pentru democrația din România, găsim deșeuri din construcții depozitate, vă dați seama ce se întâmplă în toată România. Aceste deșeuri pot să devină resurse. Aceste deșeuri pot să devină de fapt o scădere de costuri pentru o industrie care se confruntă cu costuri din ce în ce mai mari. Rolul nostru este să dăm legislația care să reglementeze. Cu siguranță vom urgenta adoptarea unui pachet legislativ care să reglementeze valorificarea, reciclarea deșeurilor din construcții”, a menționat Diana Buzoianu.






