Mai exact, autorităţile locale tecucene au reuşit „performanţa” (probabil unică în România, dat fiind că nu aveam cunoştinţă să se mai fi întâmplat undeva un astfel de lucru) de a sponsoriza din bani publici o petrecere a angajaţilor Primăriei Tecuci.
Cheful de la Primărie, de patru ori mai scump decât Ziua Naţională
Chiar dacă suma alocată pentru cheful cu lăutari al angajaţilor Primăriei Tecuci nu pare foarte mare (20.000 de lei), dacă socotim lucrurile în contextul general, descoperim că lucrurile sunt departe de a fi banale.
Astfel, este interesant de remarcat că suma amintită este patru ori mai mare decât cea alocată de munipalitatea tecuceană pentru manifestările de Ziua Naţională şi mai mult decât dublă faţă de bugetul Festivalului de Datini şi Tradiţii organizat în aceeaşi perioadă.
Fără îndoială, însă, la celelalte evenimente menţionale n-a fost ca la cheful bugetarilor (ţinut pe 15 decembrie 2015), unde au fost angajaţi lăutari şi s-au servit mâncare şi băutură.
Cheltuiala publică - din taxele plătite de tecuceni - a fost de circa 400 de lei pentru fiecare angajat.
Cam ca la o nuntă, aşadar. În acte, petrecerea a fost denumită, pompos, „Ziua Instituţiei Unităţii Administrativ Teritoriale municipiul Tecuci”, însă în teren a fost un chef în toată regula, despre care toată lumea a ştiut că-i mini-revelionul angajaţilor Primăriei.
În esenţă, petrecerea bugetarilor tecuceni nu este o premieră, fiind organizată şi în alţi ani, însă până acum era finanţată din contribuţia personală a participanţilor, nu de la bugetul public.
Citeste mai mult: adev.ro/o3p858



