money.ro
Piețe financiaremoney.ro

BCE ar putea reduce rata dobanzii de referinta la 2%

Publicat la 15.01.2009, 10:25:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
BCE ar putea reduce rata dobanzii de referinta la 2%

La ultima sedinta din decembrie 2008 BCE a redus rata dobanzii, de la 3,25 la 2,5% iar pietele financiare se asteapta ca aceasta tendinta sa continue. Economistul Howard Archer, de la IHS Global Insight, a declarat ca se asteapta la o reducere cu o jumatate de punct procentual, adica o rata a dobanzii de referinta de doi la suta, cel mai redus nivel din decembrie 2005.

Chiar daca BCE a redus de trei ori rata dobanzii din octombrie 2008, de la 4,25%, bancile centrale din Statele Unite si Marea Britanie au efectuat reduceri ale ratei dobanzii mult mai agresive. BCE a inceput sa reduca dobanda de referinta la data de 8 octombrie, in cadrul unei actiuni concertate a marilor banci centrale din intreaga lume care au redus simultan dobanda de referinta cu 0,50 de puncte. Au urmat noi reduceri de dobanda in luna noiembrie si la inceputul lunii decembrie. Potrivit economistilor, dobanda de referinta practicata de BCE, fixata in prezent la nivelul de 2,50%, ar putea sa ajunga la finele lunii martie 2009 pana undeva intre 1,50 si 2,0%.

Jean-Claude Trichet, presedintele Bancii Central Europene, a recunoscut in decembrie ca boardul guvernatorilor BCE a evocat ideea reducerii dobanzii de referinta la un nivel foarte scazut pentru a relansa activitatea de creditare pe piata interbancara. Cu toate acestea, Trichet a afirmat ca BCE trebuie sa evite sa fie prinsa la un nivel al dobanzilor nominale mult prea mici. Banca Centrala Europeana nu a coborat niciodata dobanda de referinta sub pragul de 2%.

De asemenea, Trichet a invitat din nou bancile comerciale sa isi indeplineasca sarcinile care le revin, cu atat mai mult cu cat acestea beneficiaza atat de pe urma actiunilor adoptate de BCE, prin reducerea dobanzii de referinta si prin furnizarea de lichiditati pe piata monetara, cat si de pe urma planurilor guvernamentale de sprijinire a sectorului bancar. In mod normal, o reducere a dobanzii de referinta permite bancilor comerciale sa se refinanteze la o dobanda mai buna, ceea ce se transmite si la clientii bancilor, atat persoane fizice cat si companii, care beneficiaza de o reducere a dobanzilor. In prezent, insa, acest mecanism este gripat, bancile speriate de intensificarea crizei financiare si de prabusirea bancilor americane de investitii nu mai au incredere in a se imprumuta intre ele pe piata monetara, care nu mai functioneaza decat gratie injectiilor de lichiditati ale BCE.
 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite