money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiareSorin Simon

BCE ar putea majora astăzi dobânda cheie

Publicat la 07.07.2011, 08:38:41

Distribuie:WhatsAppFacebookX
BCE ar putea majora astăzi dobânda cheie
Urmărește money.ro pe Google News

Analiştii economici intervievaţi de AFP afirmă că, în actualul context economic, Banca Centrală Europeană nu are altă soluţie decât să majoreze dobânda cheie, pentru a tempera efectele inflatiei. Va fi o mare surpriza daca BCE nu va face acest lucru, a declarat Jennifer McKeown, analist la Capital Economics, care se asteapta la o crestere a dobânzii de 0,25 puncte procentuale, la 1,5%.

Presa internaţională remarcă declaraţiile făcute de presedintele BCE, Jean-Claude Trichet şi economistul sef al băncii, Jurgen Stark care au lăsat sa se inteleagă că o decizie în privinţa majorării dobânzii este inevitabilă. Jurgen Stark, a afirmat, saptamana trecuta, ca dobanda cheie "nu se mai afla la un nivel adecvat", avand in vedere stabilizarea situatiei economice. Şi experţii FMI se aşteaptă ca BCE să majoreze dobânda, pentru a tempera aşteptările privind inflaţia. Într-un raport recent, Fondul afirmă că o creştere treptată a dobânzilor ar proteja statele de la periferia uniunii monetare.

"Abordarea precaută va ajuta la limitarea presiunii unor dobânzi mai mari care poate fi resimţită la periferia zonei euro. În acelaşi timp, măsurile neconvenţionale ar trebui să rămână în vigoare până la calmarea tensiunilor din piaţa financiară", notează specialiştii Fondului. BCE a majorat dobânda de politică monetară la 1,25% în aprilie, după ce a menţinut rata cheie la minimul record de 1% timp de doi ani în perioada crizei financiare.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite