Aproape jumătate (44%) din finanţările BCR Leasing IFN au fost acordate până la sfârşitul lunii august pentru autoturisme (inclusiv flote), peste un sfert (28%) au fost date pentru vehicule comerciale, 21% pentru echipamente şi utilaje industriale, iar 7% din portofoliu era reprezentat de leasing imobiliar, în creştere de la 1% în anul precedent.
"BCR Leasing IFN parcurge o nouă etapă a activităţii sale, aceea de integrare dinamică în grupul financiar Erste. Concomitent cu acest important proces de integrare, ca parte a acestuia, vom continua să oferim soluţii de finanţare care să răspundă cât mai bine aşteptărilor clienţilor noştri", a declarat directorul general BCR Leasing IFN, Claudiu Emanuil Stănescu.
BCR Leasing ocupă locul 52 în Europa, la categoria autovehicule (locul 31 la categoria automobile), iar în privinţa valorii totale a bunurilor finanţate, în creştere cu patru locuri faţă de propriile performanţe din 2005. În ce priveşte leasingul de echipamente, ponderea în portofoliul de servicii al companiei a fost de circa 24% în 2006, se mai arată în comunicatul companiei.
Ca valoare totală a bunurilor finanţate, BCR Leasing ocupă locul 59 în Europa, faţă de locul 68 înregistrat la aceeaşi categorie în 2006, iar pe segmentul de leasing imobiliar, compania se află pe poziţia 47 pe piaţa europeană.




