BCR a lansat, la jumatatea anului trecut, 24 BANKING BCR, care oferă acces la operaţiuni bancare fără a mai intra în contact cu banca şi fără a mai fi restricţionat de programul de lucru al unităţii bancare.
În cadrul serviciului de efectuare operaţiuni prin canale alternative BCR clienţii beneficiază simultan de două componente: Click 24 Banking BCR (operaţiuni prin internet) şi Alo 24 Banking BCR (operaţiuni prin telefon), care oferă posibilitatea de a avea acces permanent la conturile deţinute la BCR şi de a efectua operaţiuni bancare în timp real.
„Prin acest concept modern oferim clienţilor noştri, sub o singură umbrelă, modalităţi diverse de efectuare a tranzacţiilor curente. Clienţii au acces la aceleaşi funcţionalităţi prin toate canalele, având libertatea de a alege pe care să-l utilizeze”, a declarat Cătălin Moise, director executiv al direcţiei managementul canalelor alternative în cadrul companiei.
BCR, membră a Grupului Erste, este o bancă universală ce se adreseaza clienţilor retail şi celor corporate.
BCR, una dintre cele mai importante instituţii bancare din România gestionează active de peste 17,1 miliarde de euro. Banca are în prezent 652 de unităţi retail, pentru populaţie şi microîntreprinderi, deschise în întreaga ţară în majoritatea oraşelor cu peste 10.000 de locuitori.
Erste Bank este unul dintre cei mai mari furnizori de servicii financiare din Europa Centrală, cu peste 52.000 de angajaţi, care deservesc 17 milioane de clienţi în aproape 3.000 de unităţi situate în opt ţări.
La data de 31 martie 2009, Erste Group avea active de 199,1 miliarde euro, un profit net de 232,1 milioane euro si un raport cost/venituri de 53,8%.
BCR schimbă serviciul de internet banking e-BCR cu un nou concept
Publicat la 29.06.2009, 09:38:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Cel mai înalt hotel din România se ridică în București! Gigantul de sticlă va măsura 86 de metri și va avea restaurant și o spectaculoasă terasă la ultimul etaj
Actualitate
Astăzi în istorie, 10 iulie: Jackson ucide banca centrală americană
Actualitate
