Totuşi, analiştii consideră că acest criteriu trebuie însoţit şi de altele, cum ar fi evoluţia produsului intern brut (PIB) sau a investiţiilor în economie. Trebuie luate în calcul mai multe criterii, întrucât nu există o definiţie exactă a recesiunii sau a ieşirii din recesiune. “Nu există o definiţie clară a recesiunii sau a ieşirii din recesiune. Trebuie să avem în vedere un spectru mai larg de indicatori, cum ar fi activitatea economică, şomajul etc. Trebuie să avem o imagine de ansamblu”, completează Ionuţ Dumitru, economist-şef în cadrul Raiffeisen Bank România.
Revenind la raportul publicat de BCR, analiştii instituţiei bancare consideră că economia va reveni pe plus în 2010, cu un avans de 0,6%. Pentru acest an, BCR prognozează un declin de 7,2%, uşor revizuit faţă de scăderea anterioară, de 8%. Două sunt cheile revigorării economiei în 2010: industria şi exporturile. Acestea sunt corelate, deoarece produsele industriale (maşini, componente auto, utilaje etc.) vor fi principalele mărfuri ce vor fi exportate. “Exporturile vor fi principalul motor al relansării economiei în 2010. Estimarea noastră este că PIB-ul va consemna anul viitor un avans de 0,6%. Totuşi, e important să facem restructurările necesare, să gândim pe termen lung. Sunt necesare investiţii în infrastructură. Trebuie să luăm măsuri pentru a stimula exporturile”, subliniază Anghel. Un alt domeniu cu un potenţial mare de creştere este agricultura, dar şi aici este nevoie de investiţii.
Ţinta BNR ar fi fost atinsă fără scumpirea ţigărilor
Raportul BCR analizează şi evoluţia altor indicatori. Economistul-şef al celei mai mari bănci din România a afirmat că nu vom atinge ţinta de inflaţie nici în acest an. Dar, dacă nu am fi avut majorarea accizelor la tutun din ultimele luni, ţinta de inflaţie ar fi fost atinsă. Pentru perioada următoare, tendinţa va fi de temperare a creşterii preţurilor. Astfel, analiştii băncii sunt de părere că inflaţia ar putea chiar să scadă sub 4% pe parcursul anului următor.
În privinţa deficitului bugetar, analiştii BCR nu cred în ţintele pe care şi le-a propus Guvernul. În acest an, aşteptările sunt ca deficitul public să ajungă la 7,9% din PIB, pentru a se ajusta la 6,8% în 2010 şi la 6,1% în 2011. Totuşi, există posibilitatea ca Guvernul să atingă ţintele de deficit. Pentru acest lucru, economiştii subliniază că reducerea cheltuielilor guvernamentale este absolut necesară, în ciuda unui efect negativ, pe termen scurt, asupra PIB-ului. Mai exact, pentru atingerea ţintei de deficit bugetar de 5,9% PIB în 2010, este nevoie de luarea unor măsuri de eficientizare a cheltuielilor bugetare şi găsirea unor noi surse de venit încă de la începutul anului viitor. În plus, ar trebui evitată creşterea fiscalităţii, majorarea taxelor. “O creştere a fiscalităţii ar trebui evitată cât mai mult cu putinţă, având în vedere că un asemenea demers ar îngreuna revenirea economică şi ar reduce voinţa politică de reformare a sectorului guvernamental”, se arată în raport.
De asemenea, Anghel a precizat că România ar putea emite în 2010 obligaţiuni în euro de până la 1,5 miliarde de euro. Eurobondurile ar putea fi emise în condiţiile în care Guvernul nu se poate baza doar pe sursele interne de finanţare. Referitor la nivelul investiţiilor străine directe (ISD), BCR anticipează că acestea vor fi de circa 4,5-5 miliarde de euro în 2010, în creştere uşoară faţă de nivelul din acest an, estimat la 4-4,5 miliarde de euro.
BCR: Un criteriu real al ieşirii din recesiune va fi când firmele vor reîncepe să facă angajări
Publicat la 16.12.2009, 22:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
ANRE introduce un mecanism prin care consumatorii pot câștiga bani dacă reduc voluntar consumul de energie

Actualitate
Europenii păstrează tot mai mulți bani cash pe fondul temerilor legate de război, dezastre și atacuri cibernetice

Actualitate
Asigurare de viață: când merită și ce alegi

Actualitate
Chiriile din marile orașe universitare au crescut. Unde s-au scumpit cel mai mult locuințele

Actualitate
