money.ro
🔔 Alerte
Actualitatemoney.ro

Bechtel anunţă reduceri de activităţi care vor afecta 2.300 de angajaţi

Publicat la 10.12.2008, 10:42:38

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Bechtel anunţă reduceri de activităţi care vor afecta 2.300 de angajaţi
Urmărește money.ro pe Google News

Compania Bechtel a anunţat, miercuri, reducerea activităţii la Autostrada Transilvania, reducere care va afecta 2.300 de angajaţi, iar sindicatul susţine că a primit notificare de disponibilizări.

Motivul invocat este datoria de peste 27 de milioane de euro pe care Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România o are faţă de americani.

« Am primit notificarea prin care îşi anunţă intenţia de concediere colectivă. Am demarat dialogul social. Vineri vom avea o întâlnire cu conducerea companiei », a declarat Mihai Lup, preşedintele Sindicatul Transilvania al Angajaţilor Bechtel, afiliat la Cartel Alfa Cluj. Acesta susţine că în momentul de faţă la Autostrada Transilvania lucrează circa 2.600 de persoane. În eventualitatea unei concedieri colective, angajaţii vor beneficia de o plată compensatorie reprezentând echivalentul a doua salarii de bază lunare.

Bechtel a anunţat, la rândul ei că va reduce personalul, prin intermediul unui comunicat de presă.

Sursa: NewsIn

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite