money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Belarus a anulat taxele vamale pentru tranzitul petrolului rus

Publicat la 10.01.2007, 18:56:21

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Belarus a anulat taxele vamale pentru tranzitul petrolului rus

Belarus a anulat, miercuri, taxele vamale pe care le-a impus la 1 ianuarie pentru tranzitul petrolului rus prin teritoriul său şi care au declanşat criza cu Moscova. 

"Taxele vamale pentru tranzitul petrolului sunt anulate. Premierul Serghei Sidorski a anunţat acest lucru după reuniunea prezidului Consiliului de miniştri", a spus purtătorul de cuvînt al Guvernului, Aleksandr Timoşenko.

Premierul belarus se va deplasa joi la Moscova pentru negocieri cu partea rusă, a spus el. "Sper că vom rezolva în următoarele două zile această problemă privitoare la livrarea de petrol rus statelor occidentale, precum şi cea privitoare la furnizarea de ţiţei Belarusului pentru uzinele de transformare a petrolului", a declarat premierul.

Potrivit lui Sidorski, obiectivul negocierilor este "revenirea la regimul comercial precedent, fără taxe vamale", mai ales asupra ţiţeiului şi produselor derivate.

De la declanşarea crizei, Rusia s-a arătat inflexibilă şi a cerut ca o condiţie pentru discuţii anularea taxelor vamale.

Sursa: NewsIn 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite