Lucrările la autostrăzile din România au costat cu aproximativ un miliard de euro mai mult decât preţul stabilit iniţial, bani cu care s-ar fi putut realiza 300 km de autostradă, a declarat, joi, ministrul Radu Berceanu.
"Niciodată lucrarea nu s-a încheiat cu preţul cu care s-a licitat prima dată. Majoritatea lucrărilor la care s-au licitat o sumă, ulterior s-au făcut diferite cereri pentru creşterea preţului", a precizat, ministrul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Radu Berceanu.
Acesta a explicat că s-au cheluit în plus un milliard de euro, fonduri cu care s-ar fi putut acoperi cheltuielile pentru realizarea a 300 km de autostradă.
Potrivit ministrului, acest lucru s-a întâmplat deoarece preţul are o pondere mare în alegerea constructorului. "Constructorii vin cu un preţ mic, cu toate că ştiu că nu pot acoperi costurile lucrărilor. Pe parcursul lucrărilor vin cu măriri care se discută şi astfel se ajunge la preţul iniţial. Aceşti constructori îşi iau subcontractori care realizează lucrarea. Nu este corect mai ales pentru constructorii care licitează cu preţul corect al lucrării şi pierd", a explicat Berceanu.

