money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Berceanu: MTCT va construi tuneluri pentru preintampinarea alunecarilor

Publicat la 21.12.2006, 11:29:25

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Berceanu: MTCT va construi tuneluri pentru preintampinarea  alunecarilor

Ministerul Transporturilor va construi, din vara anului 2007, în zonele unde există riscul alunecărilor de teren, tuneluri prin intermediul cărora să poată fi preîntâmpinate astfel de calamităţi naturale, a declarat, joi, ministrul de resort, Radu Berceanu.

"Se va face un recensământ al zonelor unde există astfel de probleme privind alunecările de teren şi se vor stabili zonele unde vom construi aceste tuneluri. Se vor construi aproximativ cinci-şase semituneluri, iar lucrările vor fi executate în funcţie de importanţa şi de gradul de periculozitate a zonei", a spus ministrul.

Prima zonă preconizată pentru un astfel de proiect este porţiunea dintre Râmnicu-Vălcea şi Sibiu, respectiv Valea Oltului - DN7, apoi se vor începe lucrările la drumuri care au variante de ocolire. Proiectarea şi licitaţia pentru elaborarea proiectelor se vor face la începutul lui 2007, estimându-se ca lucrările să fie finalizate în vară.

Berceanu a precizat că nu se cunoaşte încă lungimea unui astfel de tunel şi nici costurile de executţie. În prima etapă, fondurile vor fi alocate din bani de la buget, pentru lucările prioritare, ulterior urmând a fi identificate alte surse de finanţare. "Pe ruta Buzău-Braşov, unde a fost reluată circulaţia, am constat că pietrele au căzut din nou, fiind nevoiţi să intervenim. Iniţial am mers pe soluţii care să rezolve imediat problemele, dar cu rezultat pe termen scurt. Vom schimba ideea şi vom merge pe soluţii mai scumpe, dar pe termen lung", a subliniat Radu Berceanu.

Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului (MTCT) a anunţat, marţi seara, că din pricina alunecării de teren  produse în zonă, care au afectat partea carosabilă, circulaţia pe DN7, la 30 km de Râmnicu Vâlcea, localitatea Brezoi va fi închisă. Zona afectată nu face parte din zonele în care s-a acţionat în cursul anilor 2005-2006 pentru consolidare şi prevenirea alunecăriilor de teren.

De asemenea, datorită aluviunilor deplasate din versant circulaţia este închisă pe DN 10  Buzău- Braşov, în dreptul localităţii Gura Siriului. Alunecările de teren au afectat şi circulaţia de pe DN 73C, Curtea de Argeş-Tigveni şi în dreptul localităţii Vultureşti.

Ca urmare a închiderii circulaţiei pe DN 7,  km 207 + 50, localitatea Brezoi la 30 km de Râmnicu Vâlcea, şoferii au fost nevoiţi să aleagă variantele de ocolire, respectiv DN67 RâmnicuVâlcea–Târgu Jiu , DN66 Petroşani-Simeria-Deva şi DN1 Bucureşti-Braşov-Sibiu-Sebeş-Deva.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite