"Suma despre care s-a discutat este de vreo 19 miliarde de euro, dar la Guvern euro, pentru sprijinul unor activitati guvernamentale, se vor primi 4 miliarde. Daca vreti, astia sunt niste bani care urmeaza sa intre in niste programe incetul cu incetul si dupa aceea sa fie rambursati. In rest, sunt vreo 12 miliarde care, de fapt, sunt pusi la dispozitia Bancii Nationale si, practic, nu sunt cheltuiti. Ei sunt un fel de, as putea sa spun, rezerva a BNR. Sunt niste bani pe care Banca Nationala, eventual, ii poate folosi daca intervine presiune asupra cursului de schimb. Mai este un fond de vreo 2 miliarde care, de asemenea, nu neaparat se cheltuie, ci sunt niste bani care sunt pusi la dispozitie printr-o alta modalitate, bani care nu neaparat intra intr-un circuit economic", a precizat Berceanu.
"Am vrut sa precizez aceste lucruri pentru ca am vazut peste tot ca se spune ca ne imprumutam 19 miliarde de euro. De fapt, folosim sau ne imprumutam de vreo patru, in rest sunt bani care au alt rol, un rol de rezerva”, a subliniat ministrul. Radu Berceanu a mai declarat ca, de data aceasta, Fondul Monetar International a fost mult mai ingaduitor cu Romania, iar conditiile acordarii imprumutului sunt mai relaxate. "Eu am mai petrecut perioade in compania FMI stiu ce inseamna iar, de data aceasta, Fondul a fost ingaduitor. De obicei conditonalitatile erau mult mai dure si mai direct tintite. De data aceasta, chestiunea e mai usor de pus in practica si cred ca sunt lucruri pe care le-am fi facut sau ar fi trebuit sa le facem”, a precizat ministrul Radu Berceanu.
El a mai spus ca Romania nu ar fi avut cum sa ia acesti bani de la UE fara participarea sau asistenta FMI. "Nu aveam cum sa luam bani de la UE fara participarea sau asistenta Fondului Monetar International pentru ca, de fapt, banii astia sunt niste bani de la Uniunea Europeana dati FMI-ului. De fapt, este o suma mult mai mare, care, o parte, se intoarce si la noi. Uniunea Europeana nu are niste mecanisme adaptate la tipul asta de situatie si se bazeaza pe FMI si, asa, oricum ar fi fost, nu aveam alta sansa. Nu e vreo mare fericire sa avem un acord o asistenta din partea Fondului Monetar International, dar nici nu este o tragedie", a afirmat Berceanu.
Ministrul Transporturilor a mai spus ca duminica dimineata va participa la o intalnire la care vor fi prezenti opt ministri, patru ai Partidului Social Democrat si alti trei ai PD-L, in timpul careia vor lua in discutie conditiile impuse de Fondul Monetar International pentru acordarea imprumutului. "S-a primit o propunere din partea FMI ca urmare a vizitei de analizare a situatiei si, in urma discutiei care a avut loc, noi acum trebuie sa vedem exact care sunt termenii acestui acord", a adaugat Berceanu. (NewsIn)
I



