Ministrul Transporturilor si Infrastructurii, Radu Berceanu, a declarat ca nu este de acord cu protestele lucratorilor din CFR si spune ca acestia ar trebui sa accepte ca fondul de salarii sa fie cu 20% mai mic, atat timp cat compania este in pierdere. “In general, am o parere buna despre sindicalisti si protestele lor. Nu stiu ce spun oamenii care circula cu trenul despre acest lucru”, a spus Berceanu, citat de corespondentul NewsIn. Ministrul a atacat conducerea CFR, pe care o acuza de lipsa unui management eficient. “Ei vor mereu ca statul sa subventioneze si sa faca investitii in CFR, dar apoi nimeni sa nu-i intrebe cum au cheltuit banii. Si, daca se poate, 90% din acesti bani sa mearga pe salarii si prime”, a spus ministrul. Radu Berceanu le-a atras atentia sindicalistilor ca trebuie sa aiba si obligatii, nu doar drepturi. “Trebuie sa inteleaga si ei ca exista drepturi, dar si obligatii. Cand intarzie un tren sau e mizerie in trenuri, e vinovat ministrul, ei nu sunt vinovati deloc. In schimb, cand vine vorba despre salarii, atunci fac greve si proteste. Le-am oferit sindicalistilor doua variante extreme: sa le ramana salariile la nivelul actual, iar atunci sa mai dea afara din oameni, sau sa ramana oamenii si sa micsoreze salariile. Ei pot alege varianta pe care o vor dintre aceste doua extreme.” Acesta a adaugat ca, in acest moment, s-ar impune o scadere a fondului de salarii cu aproximativ 20%. “Fondul de salarii ar trebui sa fie putin mai mic. Oricum, in CFR s-au facut multe angajari nejustificate”, a completat ministrul Transporturilor. El a mai spus ca societatea ar trebui sa echilibreze balanta de venituri si cheltuieli si abia apoi sa ceara salarii mai mari. “Reducerea fondului de salarii nu este singura modalitate prin care ar putea creste veniturile companiei. Poate ar trebui ca nasii sa bage mai putini bani in buzunar, sa se vanda mai multe bilele, si atunci ar fi si fonduri mai mari pentru salarii”, a mai spus Berceanu.
Piețe financiaremoney.ro
Berceanu: Taiem 20% din salariile de la CFR
Publicat la 26.04.2009, 21:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



