În contextul crizei financiare mondiale care loveşte din plin Europa de Est, BERD, BEI şi IFC vor da publicităţii în curând o declaraţie pe această temă, în urma unei reuniuni care a avut loc la sfârşitul lunii ianuarie, la Viena, a declarat pentru agenţia APA directorul Departamentului pentru cercetare al BERD, Jeromin Zettelmeyer. "Apreciem că situaţia este serioasă, dar controlabilă", a mai precizat oficialul. "Avem câteva luni pentru a interveni, în unele ţări numai câteva săptămâni", pentru că "sunt ţări, precum Ucraina, care au ajuns la marginea prăpastiei", a adăugat Zettelmeyer. Preşedintele BERD, Thomas Mirow, s-a deplasat, de altfel, la Kiev, la începutul săptămânii, pentru a discuta cu autorităţile ucrainene despre un ajutor, care s-ar putea ridica la 500 de milioane de euro.
Potrivit oficialului BERD, acest plan de susţinere a băncilor est-europene ar putea viza cinci până la zece ţări: Ucraina, România, Ungaria, Croaţia, Serbia, statele baltice şi, de asemenea, "potenţial", Rusia. Ar fi vorba mai întâi de o recapitalizare a societăţilor-mamă ale băncilor est-europene aflate în dificultate, în special instituţiile bancare austriece, germane, franceze, italiene şi belgiene, în a căror sarcină intră susţinerea filialelor din Europa de Est, sub controlul băncilor centrale ale ţărilor respective.
La rândul lor, statele est-europene trebuie să-şi aducă şi ele contribuţia, dacă au mijloace să o facă, a precizat Jeromin Zettelmeyer. Iar băncile locale independente ar putea, via bănca centrală a ţării lor, să facă apel la instituţiile financiare internaţionale. Responsabilul BERD a salutat eforturile Austriei în vederea unei coordonări a ajutorului acordat acestei regiuni şi crede că suma de 150 de miliarde de euro citată de presa austriacă este "un ordin de mărime aproape corect".
BERD, BEI şi IFC pregătesc un plan de susţinere a băncilor din Europa de Est
Publicat la 19.02.2009, 07:48:06
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
