money.ro
ActualitateMihai Barsan

BERD va participa la emisiunile de obligaţiuni din România

Publicat la 02.07.2013, 08:39:56

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
BERD va participa la emisiunile de obligaţiuni din România

Prima investiţie din acest program a vizat subscrierea de obligaţiuni în lei emise recent de UniCredit Ţiriac Bank. Astfel, BERD a subscris 20% din totalul de 550 milioane lei (echivalentul a 121 milioane euro) la care s-a ridicat emisiunea de obligaţiuni negarantate cu maturitate de 5 ani, care a atras peste 30 de investitori.

 

"Programul BERD pentru dezvoltarea pieţei obligaţiunilor emise de instituţii financiare din România acoperă investiţii în titluri de credit negociabile emise de către băncile locale şi instituţiile financiare nebancare", se arată într-un comunicat al BERD.

 

UniCredit Ţiriac Bank a atras 550 milioane lei prin oferta de obligaţiuni derulată pe Bursă, peste valoarea indicativă de 500 milioane lei. Emisiunea a fost subscrisă în proporţie de peste 50% de investitori din România, dintre aceştia societăţile de administrare a investiţiilor atrăgând 39,38%, iar fondurile de pensii au avut o pondere de 28,7%.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite