money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Berlusconi dă asigurări că economia Italiei e puternică, iar băncile sunt solide şi solvente

Publicat la 03.08.2011, 16:38:02

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Berlusconi dă asigurări că economia Italiei e puternică, iar băncile sunt solide şi solvente

Berlusconi a subliniat că Roma are "baze economice solide", dar că există o "criză de încredere pe pieţele internaţionale".

 

Declaraţiile sale intervin după ce bursa din Milano a înregistrat o scădere semnificativă.

 

Italia a reuşit până acum să evite probleme legate de datoria suverană, deşi are una dintre cele mai mari datorii raportate la PIB din Zona euro, adică 120%. Însă economia sa este de două ori mai mare decât cea a Greciei, Portugaliei şi Irlandei împreună. Ceea ce, pe de altă parte, înseamnă că, dacă va avea nevoie de un pachet de salvare, acesta ar trebui să fie extrem de mare.

 

Având a treia economie ca mărime din Zona euro, Italia urmează să impună un pachet de măsuri de austeritate de 43 de miliarde de euro. Berlusconi a fost criticat pentru că nu s-a pronunţat până acum în ceea ce priveşte problemele economice ale Italiei.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite