Multă lume a observat că, odată cu noul sezon, astroloaga Bianca Nițu a lipsit din matinalul ”Neatza cu Răzvan și Dani”.

La o săptămână după ce tot mai mulți telespectatori s-au interesat de soarta sa, prezentatoarea a hotărât să lămurească dispariția de pe micile ecrane, lăsându-i pe mulți muți de uimire. 

Bianca Nițu a fost spitalizată după ce a supraviețuit ca prin minune unui grav accident de circulație, în  Zanzibar, Tanzania. Mașina în care s-a aflat a intrat sub o autocisternă (VIDEO) pasagerii, doi în stare gravă, ajungând la spital, inclusiv vedeta Antena 1.

Într-o fracțiune de secundă, când am văzut cisterna cu apă de care ne apropiam, mi-am dat seama că este inevitabil să nu ne ciocnim. Am apucat doar să mă ghemuiesc în spatele scaunului.  Am deschis ochii imediat după impact și tot eu am ieșit prima din mașină. Imaginile erau demne de un film de groază  (din respect față de ceilalți pasageri, nu voi da prea multe detalii), povestește Bianca Nițu despre traumatizanta experiență prin care a trecut și din care a scăpat –zice ea, grație mai multor minuni. Cum nu era ambulață pe respectivă insulă, având o tăietură la arteră, au fost dusă de o mașină la un spital privat.

https://www.money.ro/ce-a-ajuns-sa-fac-andreea-balan-pentru-bani-face-reclama-si-la-hartie-igienica/

Vedeta care a scăpat ca prin minune dintr-un groaznic accident rutier Bianca Nițu: ”Cu artera tăiată, nu am fi avut nicio șansă de supraviețuire” VIDEO!

Între timp, niște localnici îi urcau pe ceilalți doi pasageri din față într-o mașină cu remorcă (…) Dacă am fi urcat în acea remorcă, noi două, cu răni deschise, eu cu artera tăiată, nu am fi avut nicio șansă de supraviețuire. Remorca a ajuns la un alt spital după două ore și jumătate (…) “Doamne, mai am atâtea de făcut pe pământul ăsta. Iar oamenii care mă iubesc, nu merită să treacă prin așa durere. Salvează-mă pentru ei!”, m-am rugat în orele în care dr. Rashid s-a întrecut pe sine să oprească hemoragia și apoi să coasă artera (…) Dr Maged și întreaga echipă de la MedExpress au fost primii prin care Dumnezeu a lucrat să ne mai dea o șansă la viață. În paralel, Ambasada României la Nairobi a dat dovadă de o adevărată desfășurare de forțe într-un asemenea caz de urgență”, își continuă povestea astroloaga de la matinalul Antena 1 care nu a uitat să le mulțumească tuturor celor datorită cărora a supraviețuit și s-au îngrijit de ea

. ”După ultima mea experiență, o să spun ori de câte ori voi avea ocazia că miracolele se întâmplă celor care cred în Dumnezeu”, conchide Bianca Nițu.

https://www.money.ro/cele-mai-scumpe-masini-din-lumea-mondenilor-nostri/