“Vara, întotdeauna, vânzările de apă minerală cresc. Anul 2009 nu face excepţie. Cu toate acestea, rata de creştere este mai mică în comparaţie cu anul 2008, şi în această perioadă, şi per total, respectiv mai redusă cu 5-7%”, a declarat pentru Business Standard Mădălin Simion, brand manager Biborţeni.
Informaţiile furnizate de producătorul de apă minerală confirmă datele Societăţii Naţionale a Apelor Minerale (SNAM), ai cărei oficiali au anunţat recent că, în primul trimestru al acestui an, a fost înregistrată o scădere de circa 6%, comparativ cu perioada similară din 2008, după care piaţa şi-a revenit în următoarele două luni. Pentru întreg anul, conducerea patronatului estima însă un ritm de creştere a pieţei de până la 10%.
Conducerea Biborţeni a anunţat anterior că se aşteaptă la o majorare a cotei de piaţă cu aproximativ două procente pe segmentul apei minerale, de până la 6-7%. În primele luni ale anului, potrivit reprezentanţilor companiei, cea mai mare creştere din portofoliu pe segmentul apei minerale a înregistrat marca Valea Brazilor, cu un procentaj de 17%. Biborţeni şi-a extins recent portofoliul pe segmentul sucurilor plate cu trei produse. Compania face parte dintr-un grup de firme care mai include producătorul vinurilor Murfatlar şi al mezelurilor Salonta. Piaţa internă a băuturilor răcoritoare (plus apă minerală) se ridică la peste 1 mld. euro, principalii producători fiind Coca-Cola HBC, PepsiCo, European Drinks şi Romaqua.
Potrivit datelor SNAM, piaţa apelor minerale a revenit pe un trend ascendent în ultimele două luni, după ce, în primul trimestru al acestui an, a fost înregistrată o scădere de circa 6%, comparativ cu perioada similară din 2008.
Consumul de apă minerală pe cap de locuitor, înregistrat anul trecut, a fost de 48,5 litri, aproape jumătate din consumul ţărilor din vestul Europei, unde un locuitor consumă peste 100 de litri anual, conform datelor SNAM.
Biborţeni: Piaţa apei minerale a crescut cu 5-7% mai puțin decât era normal vara
Publicat la 21.07.2009, 21:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
