Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, la data de 4 februarie, solicitarea grupului parlamentar al USR privind invitarea ministrului Energiei, Bogdan Ivan, la „Ora Guvernului”, dezbatere programată pentru 9 februarie, în contextul crizei apei potabile din municipiul Curtea de Argeș.
Biroul permanent a analizat solicitarea USR privind situația lacului Vidraru
„USR solicită participarea domnului Bogdan-Gruia Ivan, ministrul Energiei, în vederea susținerii dezbaterii politice organizate la 'Ora Guvernului' din data de 9 februarie 2026. Pentru prima dată după 60 ani, lacul de acumulare Vidraru a fost golit ca urmare a procesului de întreținere și modernizare a amenajării hidroenergetice Vidraru, lucrări de o importanță națională. Constatăm însă că, deși era deja cunoscut de aproximativ 10 ani că aceste lucrări sunt necesare și urmează să fie efectuate, de mai bine de 3 luni de zile zeci de mii de locuitori din municipiul Curtea de Argeș și din localitățile limitrofe se confruntă cu o criză a lipsei de apă potabilă. În acest context, îi solicităm domnului ministru Bogdan-Gruia Ivan să ne prezinte care este planul de măsuri și acțiuni concrete pe care Ministerul Energiei, împreună cu Hidroelectrica, responsabilă de administrarea amenajării hidroenergetice Vidraru, le-au luat pentru a preîntâmpina apariția unei astfel de situații și care sunt acțiunile pe care le întreprindeți în acest moment pentru a soluționa această problemă a crizei lipsei apei potabile”, se arată în solicitarea USR.
În actuala legislatură, 2024–2028, la „Ora Guvernului” au mai fost invitați următorii miniștri:
- ministrul Justiției, Radu Marinescu (Camera Deputaților, 22 decembrie 2025, la invitația USR; a participat)
- ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu (Camera Deputaților, 8 decembrie 2025, la invitația AUR; a participat)
- ministrul Agriculturii, Florin Barbu (Camera Deputaților, 6 octombrie 2025; nu a participat)
- ministrul Sănătății, Alexandru Rafila (Camera Deputaților, 12 mai 2025, la invitația USR; nu a participat)
- ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu (Camera Deputaților, 7 aprilie 2025; nu a participat)
- ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan Ivan (Senat, la invitația USR, 26 martie 2025; a participat)
- ministrul Educației și Cercetării, Daniel David (Senat, la invitația AUR, 26 februarie 2025; a participat)
Dezbaterea „Ora Guvernului” este o procedură care face parte din mecanismul de control parlamentar exercitat de legislativ asupra guvernului și se desfășoară atât la Senat, cât și la Camera Deputaților, în baza regulamentelor proprii ale celor două Camere.






