Eurodeputatul liberal Tiberiu Bărbuleţiu strânge semnături în vederea adoptării de către Parlamentul European a unei declaraţii privind oprirea distrugerii ecosistemului Deltei Dunării, cerând UE să facă presiuni asupra Ucrainei pentru închiderea Canalului Bîstroe, se artă într-un comunicat remis NewsIn.
Demersului lui Bărbuleţiu i s-au alăturat Daciana Sârbu (PSD) şi Sándor Kónya-Hamar (UDMR).
Eurodeputaţii români solicită Comisiei şi Consiliului ca, în cadrul negocierilor pentru un nou Acord extins de cooperare UE-Ucraina, să intervină ferm pe lângă Ucraina pentru închiderea canalului Bîstroe, iar în caz extrem să dispună sistarea alocaţiilor comunitare pentru Ucraina pe o perioadă determinată. În plus, îndeamnă Comisia şi Consiliul să solicite Ucrainei adoptarea de măsuri de reducere sau compensare a posibilelor daune de mediu deja produse în timpul lucrărilor la canalul Bîstroe.
Declaraţia trebuie susţinută prin semnături de către o majoritate a parlamentarilor (minim 392) într-o perioadă de trei luni, iar cei trei iniţiatori ai ei o vor promova în rândul colegilor din Paramentul European.
Acţiunile de lobby vor viza membrii Comisiei de Mediu, Sănătate Publică şi Siguranţă Alimentară pentru ca apoi Comisia de Mediu în ansamblul ei să adopte o poziţie fermă în această chestiune.
O televiziune ucraineană anunţa în 8 mai deschiderea pentru navigaţie a canalului Bîstroe, cu toate că MAE român nu primise o înştiinţare oficială, ci doar o comunicare a Ministerului Transporturilor ucrainean care informa că navigaţia a fost reluată, în regim "experimental", în data de 27 aprilie.
Partea română şi-a exprimat, la vremea respectivă, "profunda dezamăgire şi preocupare faţă de modul unilateral în care partea ucraineană a continuat să abordeze această chestiune". "Construirea canalului de mare adâncime Dunăre-Marea Neagră pe braţele Chilia şi Bîstroe ale Dunării îngrijorează atât România, ca stat afectat de impactul transfrontalier negativ al proiectului, cât şi organismele europene pentru care conservarea echilibrului ecologic al zonelor protejate (cum este arealul deltaic) constituie o prioritate a politicii comunitare de mediu", afirmă MAE.
România a solicitat sprijinul mai multor state europene pentru susţinerea demersurilor întreprinse în plan internaţional pentru găsirea unei soluţii la această problemă. În urma demersurilor preşedinţiei în exerciţiu a Comisiei Internaţionale pentru Protecţia Fluviului Dunărea, oficialii internaţionali au transmis Ucrainei o scrisoare prin care i-au solicitat, în mod ferm, să se conformeze normelor internaţionale şi să ofere, în cel mai scurt timp, detalii privind modul în care a respectat prevederile celor patru rezoluţii adoptate până în prezent de ICPDR în problematica Bîstroe, precum şi rezoluţiile celorlalte organisme internaţionale.
În perioada 14-16 iunie, membrii Comisiei Internaţionale pentru Protecţia Fluviului Dunărea urmează să se întrunească într-o reuniune specială pentru discutarea problemei Bîstroe.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.