money.ro
Actualitatemoney.ro

Blidar rupe negocierile cu Siemens si caută alt partener pentru construirea de tramvaie

Publicat la 19.08.2009, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Blidar rupe negocierile cu Siemens si caută alt partener pentru construirea de tramvaie

“De două ori am bătut palma cu cei de la Siemens. Am stabilit anumite reguli. Au trimis apoi acordul pe care urma să-l încheiem şi care cuprindea cu totul altceva decât fusese stabilit iniţial. Practic, ei nu au respectat negocierile. Au fost destul de rigizi”, a declarat pentru Business Standard Valer Blidar. Acesta a spus că va căuta o altă companie de talie internaţională cu care să încheie un astfel de parteneriat. În cazul în care nu va găsi, intenţionează să realizeze un prototip propriu, pe care să-l prezinte în expoziţiile din România, dar şi în străinătate.

Blidar a precizat că nu există o valoare a contractului, pentru că negocierile au avut drept scop asocierea în vederea producerii împreună de tramvaie şi în vederea participării lor la licitaţii. Tramvaiul pe care vrea să-l construiască la Arad se va adresa atât pieţei interne, cât şi pieţei internaţionale. România are un parc de vagoane foarte învechit, cu vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani, ceea ce înseamnă că piaţa locală este ideală pentru desfacerea de produse din această categorie.

Potrivit lui Blidar, tramvaiul va fi foarte modern, cu podea joasă, potrivit atât pentru piaţa internă, cât şi pentru piaţa internaţională. “Vom participa la toate licitaţiile care vor fi organizate în România, dar vom merge cu modelul nostru şi în ţările vecine, pentru că şi acolo este nevoie de tramvaie”, a explicat acesta.

Negocierile dintre Siemens şi Astra Vagoane Călători Arad au început acum câteva luni şi au fost întrerupte în urmă cu doar câteva zile. Omul de afaceri declara recent că vrea să colaboreze cu marii producători de vagoane din Europa, cum ar fi Bombardier, Alstom sau Siemens, în eventualitatea formării unei alianţe pentru construirea de tramvaie sub preţul pieţei. Totodată, cu tehnologia şi spaţiile pe care le are, compania ar putea produce între 25 şi 50 de tramvaie pe an. Acestea ar putea să aibă două sau trei vagoane. Potrivit datelor din piaţă, un tramvai fabricat de marii producători europeni costă aproximativ 2,8 milioane de euro.

“În iunie-iulie anul viitor vom ieşi pe piaţă cu acest prototip, ale cărui costuri, cu tot cu pregătirea de fabricaţie şi dispozitive, estimez să ajungă la patru milioane de euro”, a adăugat omul de afaceri. În plus, Blidar a spus că se aşteaptă ca preşedintele Traian Băsescu, prezent sâmbătă la Zilele Aradului, va vizita şi fabrica de vagoane de la Arad, urmând să fie informat despre acest proiect pentru construcţia de tramvaie.

La începutul lunii august, Consiliul de Administraţie al BNR a aprobat autorizaţia de funcţionare pentru Banca Comercială Feroviară, instituţie de credit constituită de Valer Blidar.

În ceea ce priveşte evoluţia cifrei de afaceri a societăţii Astra Vagoane Călători Arad, în primul semestru al acestui an, Valer Blidar a spus că a mers mult mai bine decât s-ar fi aşteptat, pentru că nu au fost întrerupte contractele pe care le avea cu partenerii de afaceri. Principalii concurenţi ai Astra Vagoane Călători sunt Remar Paşcani, controlată de Grup Feroviar Român, Remar 16 Februarie Cluj şi Ateliere Griviţa.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite