”În primul rând, dorim să ne cerem scuze tuturor pasagerilor Blue Air, care au fost afectaţi de imposibilitatea efectuării zborurilor programate începând cu amiaza zilei de 6 Septembrie 2022. Ne cerem scuze tuturor angajaţilor şi partenerilor comerciali ai Societăţii Blue Air Aviation pentru că nu am fost în măsură să ne îndeplinim toate obligaţiile asumate faţă de aceştia. Nu în ultimul rând, având în vedere faptul că din comunicatele publice emise în cursul zilei de ieri, 8 septembrie 2022, am constatat că am fost înţeleşi greşit, dorim să ne exprimăm întreaga mulţumire pentru ajutorul ce ne-a fost acordat în aceste momente de maximă criză de Compania Naţională de Transport Aerian TAROM S.A. precum şi de Primul Ministru al României, dar şi de Ministrul Transporturilor, pentru repatrierea pasagerilor Blue Air care au rămas blocaţi în afara ţării.În lipsa acestui sprijin şi în lipsa unui efort uman deosebit al tuturor angajaţilor TAROM S.A., precum şi a celor de la cancelaria Primului Ministru, Ministerul Transporturilor şi Ministerul Afacerilor Externe, situaţia la momentul actual ar fi fost una mult mai gravă în ceea ce priveşte numărul pasagerilor blocaţi în aeroporturi”, anunţă compania.
În ultimele 48 de ore conducerea executivă, Consiliul de Administraţie şi acţionariatul Blue Air au constatat faptul că nivelul vânzărilor de bilete a fost semnificativ afectat, iar sumele care au fost încasate de procesatorii de plăţi au fost blocate de către aceştia, astfel încât societatea nu dispune în acest moment de fondurile necesare plăţii combustibilului şi celorlalte cheltuieli operaţionale, necesare pentru zborurile planificate începând cu data de 12 septembrie.
”În plus, toţi furnizorii de servicii esenţiale zborurilor au condiţionat furnizarea respectivelor servicii de plata datoriilor scadente. În acest context au fost analizate toate aspectele privind modalitatea de reluare cât mai rapidă a activităţii de zbor, discutându-se în mod direct cu zeci de furnizori critici ai companiei, respectiv aeroporturi, societăţi de handling, furnizori de combustibil, autorităţi de control al traficului aerian, precum şi cu proprietarul aeronavelor operate de Blue Air. În urma acestora, societatea îşi propune să reia zborurile începând cu data de 10 octombrie 2022. Decizia de reluare a zborurilor are în vedere în mod decisiv posibilitatea societăţii de a rambursa tuturor pasagerilor afectaţi sumele datorate şi de a achita tuturor partenerilor comerciali costurile serviciilor prestate în favoarea companiei.
Pe această cale, comunicăm tuturor pasagerilor cu zboruri programate până în data de 10 octombrie 2022 să nu se mai prezinte la aeroporurile de plecare, aceste zboruri neputând fi operate”, mai arată compania.


