Acţionarii Bursei Monetar Financiară şi de Mărfuri Sibiu (BMFMS) vor analiza la 19 iulie propunerea de majorare a capitalului social cu 4,55 milioane lei (1,3 milioane euro), până la 7,8 milioane lei (2,37 milioane euro), a informat, vineri Bursa din Sibiu.

În cadrul majorării de capital, din cele 4,55 milioane lei propuse, 1.301.600 lei vor rezulta din emisiunea unui număr de 6.508 acţiuni noi cu valoare nominală de 200 lei /acţiune, sumă care provine din incorporarea profitului obţinut în anii precedenţi, inclusiv anul trecut, şi din alte rezerve legale.

Acţionarii care deţin acţiuni la Bursa din Sibiu la data de 31 mai, vor primi patru acţiuni noi pentru fiecare zece titluri vechi deţinute, în cadrul majorării de capital.

Restul de 3,254 milioane lei vor proveni fie din aportul în numerar al acţionarilor, fie din aportul unor acţionari noi, în urma unei oferte publice, precizează comunicatul.

În cazul în care acţionarii vor decide aportul în nemerar, se vor emite 16.270 acţiuni, cu o valoare nominala de 200 lei /acţiune şi o primă de emisiune de 1.400 lei / actiune. Acţiunile rămase nesubscrise, după perioada de 30 de zile de exercitare a dreptului de preferinţă al acţionarilor, vor fi oferite spre subscriere publică.

În cazul în care acţionarii vor decide lansarea unei oferte publice primare de vânzare, Consiliul de Administraţie al BMFMS pentru a duce la îndeplinire procedurile necesare (splitarea valorii nominale a acţiunilor, pregătirea proiectului actului constitutiv, cotarea pe o piaţă a societăţi), precizează comunicatul.

Bursa Monetar  Financiare şi de Mărfuri SA Sibiu (BMFMS) estimează un profit brut de 1,9 milioane lei şi mărirea numărului de contracte. Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri SA Sibiu a obţinut în anul 2006 un profit net de 1,13 milioane lei (337.552 euro), de 4,4 ori mai mare decât în anul anterior când BMFMS a afişt un profit net de 255.849 lei. profitul brut realizat de companie a fost de 1,33 milioane lei.

BMFMS şi-a majorat capitalul în luna decembrie la 3.254.000 lei.

Sursa: NewsIn