"Nu avem un obiectiv exact, dar este vorba de mai multe mii de posturi", a explicat un purtător de cuvânt al companiei. Ediţia electronică a publicaţiei Der Spiegel a avansat numărul de 8.000 de locuri de muncă. Obiectivul este de a ameliora rentabilitatea grupului în cadrul strategiei "Number One" a constructorului, iar acest lucru presupune scăderea costurilor cu personalul, a mai spus purtătorul de cuvânt.
Uzinele din Germania vor fi cele mai afectate şi sunt vizate în special posturile de producţie, a adăugat oficialul companiei. "Avem nevoie de ingineri şi salariaţi calificaţi. Putem să creştem productivitatea în sectorul producţiei", a precizat purtătorul de cuvânt.
Constructorul BMW va reduce numărul salariaţilor cu contracte temporare de lucru, aceasta fiind principala ţintă în cadrul restructurării personalului, dar se va baza şi pe neînlocuirea salariaţilor care ies la pensie, potrivit oficialului companiei.
Concurenţa din Germania în domeniul automobilelor de lux este foarte ridicată, iar BMW, Mercedes şi Audi s-au lansat într-o cursă foarte strânsă de creştere a profiturilor, domeniu în care BMW este în urma concurentului direct Mercedes.
Sursa: NewsIn
BMW va concedia mai multe mii de salariaţi în 2008
Publicat la 21.12.2007, 12:58:50
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
