Moneda naţională a câştigat aproape cinci bani în cursul şedinţei de vineri, cursul coborând până la un minim al zilei de 4,29 lei/euro, iar dealerii suspectează că aprecierea leului a fost datorată intervenţiei indirecte a BNR, în condiţiile în care valutele emergente din regiune s-au depreciat.
"Leul a evoluat în sens invers monedelor din regiune, apreciindu-se brusc la prânz. Mişcarea ar putea fi determinată de o intervenţie indirectă a băncii centrale în piaţa valutară", a declarat, pentru NewsIn, dealerul-şef al Băncii Transilvania, Ioan Bîrle.
După o depreciere în debutul şedinţei, în ton cu regiunea, la cotaţii peste 4,34 lei/euro, leul a început să recupereze teren gradual, iar cu puţin înainte de anunţarea referinţei BNR, cursul de schimb a coborât brusc, de la 4,33 lei/euro la 4,29 lei/euro. Ulterior, moneda naţională s-a menţinut în apropierea acestui nivel, iar la ora 16:40, băncile cumpărau un euro cu 4,2844 lei şi îl vindeau cu 4,2956 lei.
Sursa: NewsIn





