Ultimul buletin de conjunctură al BNR vine cu veşti bune, dar şi rele, din industrie şi construcţii. Mai rău este că producţia industrială va fi în august sub nivelul din iulie, potrivit aşteptărilor companiilor chestionate de BNR.
Nici perspectivele pe termen mai lung nu sunt prea optimiste, doearece fabricile din România nu mai primesc atât de mult comenzi noi, mai ales de peste hotare. Experţii băncii centrale pun această evoluţie pe seama sezonului concediilor de vară, dar şi a caracetrului sezonier al unor sectoare.
Pe de altă parte, volumul lucrărilor de construcţii continuă să crească, mai ales datorită vremii favorabile. Din perspectiva forţei de muncă, veştile sunt bune: disponibilizările din industrie scad considerabil, iar în construcţii se fac angajări. Pe de altă parte, apetitul pentru investiţii ar putea înregistra o atenuare în industrie, tendinţă generată exclusiv de sectorul prelucrător.
Şi în construcţii, indicatorul se va diminua uşor în perioada imediat următoare. Banca Naţională a României menţionează că ultimul sondaj de conjunctură a inclus opiniile a 420 de companii din diferite ramuri şi cu activităţi în toată ţara.
BNR: Companiile din industrie se aşteaptă la scăderea comenzilor
Publicat la 25.08.2010, 15:51:51
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
