Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât, marţi, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an. Banca centrală a mai decis totodată menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8% pe an şi a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 6% pe an, precum şi menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.
”Potrivit actualelor evaluări, rata anuală a inflaţiei îşi va accelera probabil descreşterea în următoarele luni în linie cu cea mai recentă prognoză pe termen mediu (februarie 2023), sub influenţa unor efecte de bază consistente şi a corecţiilor descendente ale cotaţiilor unor mărfuri, precum şi pe fondul modificării caracteristicilor schemelor de plafonare şi compensare a preţurilor la energie”, arată BNR.
Incertitudini sunt totuşi asociate impactului prezumat al noii configuraţii a schemelor de plafonare şi compensare a preţurilor la energie, iar balanţa riscurilor induse de factori pe partea ofertei se înclină uşor în sens ascendent în actuala conjunctură, date fiind inclusiv penuria de legume din Europa şi reducerea livrărilor de petrol anunţată de ţările OPEC.
În acelaşi timp, incertitudini şi riscuri însemnate la adresa perspectivei activităţii economice, implicit a evoluţiei pe termen mediu a inflaţiei, continuă să genereze războiul din Ucraina şi sancţiunile asociate, iar altele decurg din turbulenţele în sistemele bancare din SUA şi Elveţia, ce ar putea exercita efecte adverse prin afectarea economiilor statelor dezvoltate şi a percepţiei de risc asupra Europei Centrale şi de Est, cu impact asupra costurilor de finanţare.


