money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiaremoney.ro

BNR si-a publicat jurnalul de razboi

Publicat la 11.05.2009, 21:00:00

Distribuie:WhatsAppFacebookX
BNR si-a publicat jurnalul de razboi
Urmărește money.ro pe Google News

Cum a finantat Romania participarea in Primul Razboi Mondial? In principal, prin intermedieri de credite externe si imprumuturi acordate direct guvernului de BNR. Toate datele financiare ale razboiului sunt cuprinse in al doilea volum din “Istoria Bancii Nationale a Romaniei in date”, care acopera perioada 1915-1918. Intr-o buna parte din aceasta perioada, BNR a fost refugiata la Iasi, impreuna cu majoritatea institutiilor statului. Tot atunci a fost luata decizia mutarii tezaurului national la Moscova si s-a procedat la suspendarea convertibilitatii leului.

“Dincolo de cifre si de mecanisme specific bancare, aceasta carte interdisciplinara, dedicata uneia din cele mai importante institutii ale modernitatii romanesti, restituie memoriei nationale o serie de fapte si chipuri aproape deloc sau foarte putin cunoscute din acea perioada”, scrie BNR in comunicatul de lansare. Primul volum, aparut in 2005, acoperea perioada de la infiintarea BNR, 1880, pana in 1914.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite