money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiaremoney.ro

BNR solicită băncilor să raporteze, în 48 de ore, informaţii privind clienţii intraţi în insolvenţă

Publicat la 13.05.2009, 16:09:50

Distribuie:WhatsAppFacebookX
BNR solicită băncilor să raporteze, în 48 de ore, informaţii privind clienţii intraţi în insolvenţă
Urmărește money.ro pe Google News

"Le solicităm băncilor să ne anunţe în legătură cu cazurile de insolvenţă, la cel mult 48 de ore din momentul în care au fost înştiinţate de către client. Mai departe, noi verificăm dacă respectivul client mai mare credite şi la alte bănci. Până acum nu primeam astfel de date, eventual aveam indicii din creşteri foarte mari ale provizioanelor", a explicat Nicolae Cinteză.

Potrivit directorului direcţiei de supraveghere din BNR, banca centrală poate solicita băncilor date cu caracter prudenţial, pe lângă raportările efectuate în mod obişnuit.

Numărul dosarelor noi de insolvenţă a crescut, în primul trimestru al acestui an, cu 50% faţă de perioada similară din 2008, ajungând la aproximativ 5.000 de cazuri, potrivit datelor Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR).

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite