"Cred că anul 2012 va fi un an economic european dificil, în care turbulenţele vor persista, dar am pe de altă parte optimismul prudent că politicienii vor putea să impună aceste reguli ferme de disciplină financiară", a declarat premierul Emil Boc. În opinia sa, "nu este exclusă revenirea recesiunii în UE".
"Cred că Europa îşi joacă definitiv soarta în 2012, pentru că la mijloc este moneda euro, simbolul UE. Destrămarea sau pierderea monedei euro înseamnă destrămarea Uniunii Europene. Iar aceste consecinţe ale destrămării UE sunt imposibil de calculat în acest moment. De aceea, nu avem alternativă. Pentru că alternativa dispariţiei UE şi a monedei euro nu poate fi luată în calcul de niciun politician", a continuat şeful Executivului.
În context, Emil Boc a criticat liderii politici din Grecia că "în loc să ia măsuri atunci când s-a stabilit ceva la UE au plecat acasă să facă referendum". "Din nefericire, nimeni nu poate să facă o predicţie despre unde va duce această criză în final. Eu cred că cei care au generat-o trebuie să şi-o asume şi aceştia sunt politicienii. Ei au fost aceea care au generat criza datoriilor suverane prin politici populiste fără acoperire în economie. Dacă vor exista în continuare politicieni, nu vreau să dau nume, cum sunt cei din Grecia care, în loc să ia măsuri atunci când s-a stabilit ceva la UE au plecat acasă să facă referendum, cu o asemeena decizie nu se va ieşi din criză, din contră se va afunda".
Şeful executivului a vorbit şi despre necesitatea unei "Europe a muncii", mai degrabă decât despre o Europă socială. "Înainte de a vorbi de o Europă socială, trebuie să vorbim de o Europă a muncii. Uitaţi ce s-a întâmplat în America, Japonia sau China sub aspectul gradului de ocupare şi vom vedea că Europa mai are mult de recuperat dacă vrea să fie competitivă. Deci înainte de a fi socială va trebui să producă mai multă prosperitate pentru a avea ce distribui. Şi acest lucru este valabil şi pentru România, e valabil şi pentru celelalte ţări din UE", a mai declarat Emil Boc.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.