"PSD şi Mircea Geoană manipulează opinia publică cu privire la vârsta de egalizare a pensiei femeilor şi a bărbaţilor. Mircea Geoană nu menţionează faptul că egalizarea vârstei de pensionare a femeilor şi a bărbaţilor va avea loc doar în anul 2030. Nu în prezent, aşa cum mint cu bună ştiinţă, PSD şi Mircea Geoană", se arată într-un comunicat al PDL, semnat de Emil Boc
"Scopul minciunii este clar. PSD şi Mircea Geoană vor să blocheze Legea pensiilor pentru a păstra nemodificate legile privilegiate ale parlamentarilor precum şi pensiile speciale, care nu au la bază principiul contributivităţii", mai susţine premierul.
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, şi-a luat angajamentul sâmbătă, la Zalău, judeţul Sălaj, ca până în luna decembrie să fie terminată o lege a pensiilor, dând de înţeles că aceasta va fi alta decât cea pe care Guvernul Boc a anunţat că-şi va asuma răspunderea. El a mai promis că noua lege va introduce un sistem echitabil între pensiile mici şi cele mari, iar ideea egalizării vârstei de pensii între femei şi bărbaţi nu va fi permisă pentru că "femeia din România a avut şi are o viaţă mult mai grea decât o femeie din Occidentul dezvoltat".
Birourile permanente au decis miercuri să amâne cu o săptămână stabilirea datei la care Guvernul îşi va angaja răspunderea pe Legea pensiilor, PNL şi PSD susţinând că Executivul trebuie să se confrunte mai întâi cu moţiunea de cenzură şi abia apoi, dacă textul va fi respins şi Guvernul nu cade, să-şi asume răspunderea. Democrat-liberalii au anunţat că se delimitează de "abuzul" Birourilor permanente.
Boc: Vârsta de pensionare între femei şi bărbaţi se va egaliza în 2030, nu acum
Publicat la 10.10.2009, 12:04:17
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoare creșteri pe bursă. BET se apropie de 50% creștere în acest an
Piețe financiare
Curs BNR valabil 20 august 2026: 1 euro = 5.2452 lei. Leul pierde ușor teren
Piețe financiare
Curs euro marți: 5.2442 lei. Transgaz a pierdut 1.60% pe BVB

Piețe financiare
Bursa a reintrat timid pe creștere. O veste bună pentru investitori
Piețe financiare
