"Noi deja am trimis la CE două opţiuni pe care le avem în legătură cu cursul. Mizăm mai ales pe una, care se referă la următorul lucru: să se ia ca standard de referinţă cursul anunţat de Institutul de Prognoză, pe anul în curs, la care să se ia o marjă de 10%. În cazul unui proiect multianual, în fiecare an se va lua standardul Institutului de Prognoză, la care se adaugă o marjă de 10%", a declarat Bogdan Drăgoi, secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice.
Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice, Bogdan Drăgoi, susţine că pot fi eligibili şi beneficiarii cu datorii la stat, dar în anumite condiţii. Printre măsurile de simplificare a procesului de accesare a fondurilor structurale se numără şi majorarea prefinanţării de la 15% la 20%.
"Un beneficiar poate fi eligibil pe un proiect chiar dacă el are datorii la stat. Nu ne vom uita la ce are de dat la stat, ci la valoarea netă, cât are de încasat", spune Bogdan Drăgoi.
Până în prezent au fost depuse 7738 de proiecte, cu valoarea de aproximativ 13 mld. de euro, dintre care au fost aprobate 1160. Fondurile absorbite deja se ridică la circa 220 de milioane de euro, a adăugat Bogdan Drăgoi.



