Inspectorii Antifraudă de laANAF au descoperit un mecanism de fraudă fiscală prin care o firmă din București, activă în domeniul colectării și reciclării deșeurilor, ar fi produs un prejudiciu de peste 18,4 milioane de lei la bugetul de stat.
Bolid de aproape jumătate de milion de euro, cumpărat din bani „evaporați” din reciclarea pet-urilor
Ancheta scoate la iveală detalii spectaculoase- administratorii companiei ar fi folosit banii obținuți prin tranzacții fictive pentru cheltuieli personale de lux, inclusiv pentru achiziția unui autoturism în valoare de 487.500 de euro. Potrivit ANAF, compania a încasat între 2023 și 2025 peste 53 de milioane de lei pentru servicii aparent legale de colectare și reciclare a deșeurilor de ambalaje. În realitate însă, inspectorii susțin că firma ar fi introdus în contabilitate facturi false emise de nouă societăți-fantomă, fără activitate economică reală.
Schema ar fi fost pusă la punct pentru reducerea artificială a taxelor și deducerea ilegală de TVA și cheltuieli. Mai mult, autoritățile spun că unele dintre firmele implicate au fost înființate în 2024 și declarate inactive chiar anul următor. Inspectorii antifraudă au descoperit că aceste societăți nu aveau angajați, nu funcționau la sediile declarate și, inexplicabil, nici măcar conturi bancare. Practic, existau doar pe hârtie. Documentele folosite pentru justificarea operațiunilor ridică și ele semne serioase de întrebare. În dosar apar procese-verbale și acte semnate în numele unor persoane care nu au avut niciodată contracte de muncă cu firmele respective.
Δn urma analizelor complexe de risc fiscal şi a acţiunilor de control desfăşurate de inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF a fost identificat un mecanism de fraudare a bugetului de stat utilizat de o societate comercială din Bucureşti, activă în domeniul colectării, reciclării şi valorificării deşeurilor de ambalaje. Prejudiciul estimat cauzat bugetului general consolidat al statului se ridică la 18,41 milioane de lei, reprezentând impozit pe profit şi TVA sustrase de la plată prin utilizarea unui circuit fictiv de tranzacţii comerciale.ocietăţile implicate în circuitul fraudulos funcţionau exclusiv în relaţie cu beneficiarul verificat, şase dintre acestea fiind înfiinţate în anul 2024 şi declarate inactive în anul următor. Aceste entităţi au fost utilizate pentru emiterea de facturi aferente unor operaţiuni fictive privind achiziţii de deşeuri şi prestări de servicii precum sortare sau dezmembrare. Inspectorii antifraudă au constatat că firmele respective nu dispuneau de infrastructura minim necesară desfăşurării activităţilor declarate: nu aveau angajaţi, nu funcţionau la sediile declarate, unele nu deţineau conturi bancare, iar logistica umană şi materială era in fapt inexistentă”, a informat astăzi ANAF.







